Stiri

„Am fost singura care a rămas cu el”. Ana Maria, eroina care a salvat viaţa unui licean, înjunghiat într-un autobuz în Botoşani. A oprit sângerarea cu mâinile goale

Lecţie de eroism din partea unei eleve de 18 ani. Tânăra a salvat viaţa unui băiat, după ce acesta a fost înjunghiat în gât cu un briceag, într-un autobuz şcolar din Botoşani. Fata a intervenit fără frică, a oprit sângerarea, şi a sunat la salvare.

Eleva la Seminarul Teologic din Dorohoi a devenit eroină peste noapte după ce l-a salvat pe băiatul înjunghiat într-un autobuz şcolar cu un briceag. Miercuri dimineaţa aceasta a urcat în mijlocul de transport şi a fost martora întregii scene de groază. Din senin, un elev al altui liceu s-a ridicat şi l-a înjunghiat pe un altul în zona gâtului. În acel moment şoferul a oprit pe partea dreapta iar băiatul a coboară plin de sânge. Fata şi-a luat inima în dinţi şi a fost prima care a intervenit.

Act de altruism

A sunat la 112 pentru a cere ajutor şi a încercat să-i oprească sângerarea cu mâinile goale.

„Băiatul nu și-a dat seama că este tăiat. I-am spus că îi curge mult sânge. Am fost singura persoană care a rămas cu el. Prieteni lui plecaseră și am încercat să îi opresc sângerarea ținând apăsat cu mâinile pe rană. Am stat calmă și am sunat la poliție și ambulanță pentru a spune ce s-a întâmplat. A durat cel mult 30 de minute până a venit ambulanța și, în timpul acela, am încercat să îi opresc sângerarea deoarece el era foarte agitat”

Sursa: observatornews.ro

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *