Atunci când ne certăm, pare că iubim cearta dintre noi. Însă în cazul îndrăgostiților, cearta are o substanță mult mai dulce decât în cazul celor care se simt păcăliți în afaceri. Degetele tale sunt făcute pentru a atinge pielea mea pentru o eternitate, deoarece iubirea cunoaște începutul, dar nu cunoaște sfârșitul. Ochii mei sunt creați pentru a admira prezența ta pentru o veșnicie. Doar astfel poți simți că trăiești cu adevărat.
Vreau să te țin în brațe până când îmi consum toată norma de iubire pentru astăzi. Să ne amintim cum ne-am cunoscut și să râdem de prima întâlnire în care am încercat să ne cucerim reciproc și de primele conversații. Încă de la început, mi-ai plăcut ca un întreg, nu doar ca o ambalaj frumos decorat în interiorul căruia nu știam ce se ascunde. Am văzut omul frumos dinăuntru pentru că m-ai lăsat să te privesc așa cum ești.
Astăzi, voi suna să-ți spun că mi-e dor de tine chiar dacă aș putea aștepta până mâine. Astăzi, îți voi mulțumi pentru ceea ce suntem și voi face tot ce aș fi putut să fac mâine, atât cât îmi permite timpul. Vreau să știi cât de mult însemni pentru mine și să îți împărtășesc tot ceea ce mă frământă, tot ce gândesc și tot ce simt pentru tine, tot ceea ce îmi trece prin cap. Prețuiește timpul petrecut alături de el/ea și oferă-i valoare, deoarece nu există un cadou mai mare decât propriul timp.