Un șofer din Oradea care a încurajat colegii să blocheze DN1, între Brașov și Ploiești, precum și DN7, în zona Valea Oltului, s-a ales cu un dosar penal în urma unei anchete desfășurate de poliție. Individul în vârstă de 37 de ani este acum cercetat pentru instigare publică la împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
Conform comunicatului emis de Biroul de presă al Poliției Bihor, bărbatul a fost investigat după ce mesajele sale au fost aduse la cunoștința autorităților. La data de 13 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor s-au autosesizat cu privire la comiterea infracțiunii de instigare publică, legată de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
În mesajele transmise prin intermediul unei aplicații de comunicare online cu o zi înainte, șoferul din Oradea îndemna la blocarea drumurilor în zona Valea Oltului și pe tronsonul Brașov–Ploiești al DN1 în noaptea de 14/15 ianuarie. Scopul declarat era întârzierea livrării de produse alimentare esențiale, cum ar fi carne și fructe.
Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Potrivit legislației în vigoare, împiedicarea circulației pe drumurile publice este pedepsită cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă. Instigarea publică la o infracțiune, inclusiv împiedicarea circulației pe drumurile publice, este sancționată cu închisoare de la trei luni la trei ani sau cu amendă, fără a se putea depăși pedeapsa pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.