Sarcina poate genera o gamă largă de emoții, de la entuziasm la îngrijorare. Cu toate acestea, unele femei se confruntă cu depresia prenatală, o tulburare de dispoziție ce poate începe în timpul sarcinii sau în primele 12 luni după naștere. Conform unor cercetări recente, această afecțiune poate crește riscul de deces al femeilor, conform informațiilor furnizate de Yahoo News.
Depresia prenatală nu se confundă cu „baby blues”, termenul folosit pentru a descrie „îngrijorarea, tristețea și oboseala pe care multe femei le resimt după naștere”, conform Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.
„Baby blues” survine în primele două săptămâni postpartum și este considerat normal, rezolvându-se în timp”, explică Dr. Karen Horst, profesor asistent de obstetrică și ginecologie la Baylor College of Medicine și psihiatru al personalului la Texas Children’s Hospital. „Diferența cheie între baby blues și depresia postpartum constă în caracterul fluctuant al primului, spre deosebire de consistența schimbării de dispoziție asociate celei de-a doua.”
**Ce este depresia prenatală?**
Depresia prenatală reprezintă o tulburare de dispoziție ce poate să apară în timpul sarcinii (depresie prenatală) sau în primul an după naștere (depresie postpartum). Conform unui studiu din 2021 publicat în Journal of Women’s Health, depresia prenatală este una dintre cele mai frecvente complicații grave ale sarcinii, afectând până la 20% dintre femeile din SUA, conform unui studiu din 2020 publicat în Cleveland Clinical Journal of Medicine.
Potrivit unui studiu recent realizat în Suedia și publicat în The BMJ în ianuarie 2024, femeile ce suferă de depresie în timpul sau după sarcină prezintă un risc crescut de deces. Acest risc, care include atât decese din cauze naturale, cât și cele nenaturale, atinge un vârf în luna următoare diagnosticului, menținându-se ridicat până la 18 ani.
„Cred că studiul nostru arată în mod clar că aceste femei au un risc de mortalitate ridicat și că aceasta este o problemă extrem de importantă”, afirmă Qing Shen, cercetător afiliat la Institutul de Medicină a Mediului, Karolinska Institutet și unul dintre autorii principali ai studiului.
**Semnele depresiei prenatală**
Experții indică anumite simptome care pot sugera depresia prenatală, simptome ce persistă pe o perioadă mai lungă de 14 zile și afectează calitatea vieții femeii.
„Simptomele sunt similare cu cele observate în afara sarcinii și pot include sentimentul de depresie, pierderea interesului pentru lucrurile care obișnuiau să facă pe cineva fericit, modificări ale greutății, apetitului sau somnului, sentimentul de oboseală sau de vinovăție, agitație crescută și deficite cognitive”, explică Dr. Danielle Panelli, instructor de obstetrică și ginecologie la Stanford Children’s Health. „Gândurile de sinucidere, chiar dacă sunt pasive, fără un plan, sunt semne puternice de depresie”.
Pe parcursul sarcinii, „un sentiment de detașare față de copil sau lipsa legăturii cu acesta poate fi, de asemenea, un semn”, adaugă Panelli. Alte simptome incluse de Horst sunt „îngrijorarea excesivă cu privire la copil, plânsul/lăcrimarea, afecțiunea plată” (exprimare goală și vorbire diminuată) și „vinovăția excesivă sau expresii ale sentimentului de inadecvare”. Un diagnostic de depresie se pune de obicei atunci când mai multe dintre aceste simptome apar împreună și durează cel puțin două săptămâni consecutive.
Aceste simptome pot trece neobservate. „Unele dintre aceste simptome, cum ar fi oboseala sau tristețea legată de schimbările de greutate, pot fi percepute ca fiind normale de multe persoane, mai ales în al treilea trimestru și în perioada postnatală”, a adăugat Panelli, subliniind importanța conștientizării semnelor de depresie prenatală.
**Cauzele și factorii de risc ai depresiei prenatală**
Mai mulți factori pot contribui la dezvoltarea depresiei prenatală. Printre aceștia se numără fluctuațiile nivelului de hormoni, oboseala crescută datorată întreruperilor de somn, anxietatea
sau stresul legat de sarcină, naștere sau devenirea părintelui, precum și factorii situaționali, cum ar fi schimbările în muncă, mutare sau modificări ale rețelei de sprijin social.
„Adesea, mai mulți factori joacă un rol în apariția depresiei prenatală și, de multe ori, mulți dintre acești factori sunt în afara controlului unei persoane”, explică Panelli. Persoanele cu antecedente de afecțiuni de sănătate mintală, precum depresia, anxietatea sau tulburarea de stres post-traumatic, sunt mai vulnerabile la depresia prenatală.
De asemenea, factori precum diabetul preexistent, tensiunea arterială ridicată, istoricul familial de afecțiuni de sănătate mintală sau depresie prenatală și factori socio-economici, cum ar fi statutul de părinte tânăr sau statutul de căsătorit singur, sunt asociați cu depresia prenatală. Panelli menționează că, dacă o femeie a experimentat depresia prenatală într-o sarcină anterioară, are șanse mai mari să o prezinte și în sarcinile ulterioare.
„Prin conștientizarea și depistarea timpurie a acestor antecedente, pot fi puse în aplicare strategii de gestionare în perioada prenatală pentru a încerca să prevină recurența”, adaugă ea.
**Tratamentul depresiei prenatală**
Depresia prenatală poate fi tratată în mod obișnuit cu medicamente și/sau psihoterapie, mai ales în cazul simptomelor moderate până la severe. „Primul pas spre tratament este recunoașterea simptomelor”, spune Panelli. „Tratamentul depinde, de obicei, de gravitate, dar opțiunile includ, în general, psihoterapia și medicamentele antidepresive, cum ar fi inhibitorii recaptării serotoninei”. Alegerea între aceste opțiuni ține cont de cântărirea riscurilor și beneficiilor, în discuție cu medicul.
„Poate dura săptămâni până când oamenii observă îmbunătățiri ale simptomelor lor”, a subliniat Panelli. Antidepresivele necesită de obicei șase până la opt săptămâni pentru a acționa, conform Institutului Național de Sănătate Mintală, motiv pentru care este esențială monitorizarea atentă în acest interval.
Pentru simptomele ușoare până la moderate, Horst menționează că sprijinul pentru sănătate mintală sub diverse forme poate fi benefic. Acesta poate consta în „validarea sentimentelor mamei, faptul că acestea sunt reale și că nu sunt din vina ei, oferite de un profesionist medical, soț/soție, membru al familiei extinse sau prieten”, spune Horst. Identificarea sprijinului social, pentru „reasigurare, educație [și] o pauză de la îngrijirea copilului pentru a dormi sau pentru a avea grijă de ea însăși”, poate reprezenta o resursă valoroasă.
Terapeuții cu experiență în lucrul cu pacienți în perioada peripartum pot fi, de asemenea, de ajutor, menționează Horst, subliniind că Postpartum Support International oferă o rețea de recomandări, alături de alte opțiuni de sprijin profesional pentru noile mame, precum consultanți în lactație, grupuri de sprijin postpartum și grupuri de părinți din cartier.
