A fi bărbat nu te situează pe o treaptă superioră, ci doar pe una a responsabilității. A fi bărbat nu înseamnă să îți arăți puterea fizică în fața femeii, decât atunci când cauți să o protejezi, nicidecum să o rănești, atât verbal cât și fizic. Violența nu te face mai bărbat, ci mai laș.
Mâna ridicată asupra femeii e dovadă de slăbiciune. Urlatul la ea e tot violență, chiar dacă țipetele nu lasă urme fizice, însă rănile sufletești, de cele mai multe ori se vindecă cel puțin la fel de greu ca cele fizice. Să fii bărbat puternic înseamnă să tragi cu femeia de lângă tine, nu să te îndepărtezi de ea prin gesturi de lașitate. Să-i fii superior iubind-o mai mult decât s-ar fi așteptat vreodată, nu comportându-te cu ea ca și când ar fi un bun care ți-ar aparține.
Femeia are suflet, nu e o bucată de lemn. Nu îi poți crăpa inima în două, apoi să o arunci pe foc ca să îți țină de cald. Dacă vrei căldură, oferă-i iubire si vei primi înzecit. Oferă-i loialitate, arată-i încredere, și vei vedea că nu vă va lipsi nimic pe plan sentimental. Arată-i respect și îți va arăta prin fapte că nu vei fi niciodată singur, pe absolut niciun drum, indiferent cât de greu va fi. Oferă-i flori, surprinde-o! Măcar din când în când. Și vei vedea cum lângă tine va înflori cea mai frumoasă floare.
Privește-o în ochi până adoarme. Apoi privește-o în continuare. Minunează-te de frumusețea ei și mulțumește-i Cerului pentru că a ales să îți fie parteneră, prietenă, liniște. Plimbă-ți mâna prin părul ei și șoptește-i la ureche cât de mult o iubești. Apoi sărut-o pe frunte de noapte bună. Dimineața pregătește-i cafeaua, atunci când timpul îți permite. Gătește-i mic-dejunul ei preferat și așteapt-o la fel cum ea te-a așteptat de zeci, sute de ori: cu zâmbetul pe buze. Prin astfel de gesturi îți demonstrezi bărbăția. Să ții minte asta!