Banca Naţională a României (BNR) a lansat o monedă din aur în data de 20 noiembrie, având ca temă „200 de ani de la naşterea lui Lascăr Catargiu”. Moneda are valoarea nominală de 100 de lei, un tiraj maxim de 1.000 de piese și este rotundă, având un diametru de 21 mm și o greutate de 6,425 grame.

Aversul monedei prezintă statuia lui Lascăr Catargiu din București, cu inscripția „ROMÂNIA” în arc de cerc, stema României, anul de emisiune „2023″ și valoarea nominală „100 LEI”. Reversul conține portretul lui Lascăr Catargiu, numele său și perioada în care a trăit (1823-1899).

Prețul de vânzare al monedei din aur este de 3.100 lei, exclusiv TVA, și include broșura de prezentare și certificatul de autenticitate. Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României. Achiziția acestora se realizează exclusiv prin intermediul sucursalelor regionale ale BNR, iar un stoc limitat de piese este disponibil pentru rezervări online. De asemenea, o parte a fiecărei emisiuni este destinată achiziționării directe, fără o rezervare prealabilă.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *